Bucureștiul ascunde străzi unde istoria nu se citește din manuale, ci se respiră direct prin porii zidurilor vechi. Pe strada General Henri Mathias Berthelot, la numărul 73, o poartă din fier forjat și o fațadă de o eleganță pariziană discretă ascund una dintre cele mai …
Peisajul urban al Bucureștiului din perioada interbelică reprezintă unul dintre cele mai fascinante capitole ale istoriei arhitecturii europene, o epocă de efervescență creativă în care capitala României și-a căutat și și-a definit o identitate modernă, rupând legăturile cu eclectismul secolului al XIX-lea. În acest context, anul …
Pe Bulevardul Aviatorilor, la numărul 76, găsim un exemplu rafinat al expresiei stilului mediteranean din București. Construită în 1939 după planurile arhitectului Constantin Ciogolea, această bijuterie arhitecturală de pe Bulevardul Aviatorilor 76 este un exemplu rar de rafinament interbelic.
Într-un București care cocheta cu modernismul, Ciogolea a ales să aducă un suflu meridional, folosind elemente de inspirație florentină: o friză decorativă spectaculoasă, arcade ogivale și o intrare care te face să te simți oaspetele unei alte epoci.
Astăzi, spiritul acestui spațiu este păstrat viu de Poesia, un loc unde eleganța arhitecturală întâlnește arta culinară. Trecând pragul ușii masive, ești întâmpinat de spectacolul scărilor din marmură și de pardoseala în șah care amintește de interioarele marilor palate europene. Aici, istoria nu este doar un fundal, ci o parte din experiență. Este o invitație la un ritm mai lent, la conversații lungi și la admirația pură pentru frumosul care supraviețuiește timpului.
Există o casă pe strada Ernest Broșteanu pe care o fotografiez de ceva vreme și de fiecare dată când trec pe acolo mă opresc câteva secunde să o admir. Și mă gândesc că poate e ultima oară când fac asta. Casa este construită în 1897, …
Dacă mergi la pas prin fostul cartier evreiesc, dincolo de zgomotul bulevardului Unirii, dai de strada Anton Pann. La numărul 44-46, te oprești în fața unei clădiri care pare că se sprijină de propriile amintiri: Școala de Fete Focșăneanu. Nu e doar o ruină, ci …
Dacă treci pe strada Traian și ridici privirea la numărul 54, e imposibil să nu te oprești. Clădirea de pe colț nu mai are acoperiș. Într-o parte, a mai rămas doar un singur zid, subțire ca o coajă. E o ruină, fără discuție. Dar e genul de ruină care te face să te întrebi ce s-a întâmplat și, mai ales, ce a fost aici înainte.
Casa în stil neoromânesc a aparținut Irinei și lui Ioan D. Staicovici. Numele probabil nu îți spune nimic la prima vedere, dar dacă sapi puțin, descoperi o rețea de familii care au construit, la propriu și la figurat, o parte din Bucureștiul pe care îl știm. Ioan era fratele lui Nicolae D. Staicovici, medicul oftalmolog care a ajuns medic-șef al Capitalei (astăzi are o stradă în Cotroceni). Tatăl lor, Dumitru, era unul dintre marii negustori ai epocii, descris de contemporani drept „ponderat, cinstit și conștiincios”, și fondatorul primei fabrici românești de conserve.
În 1907, Ioan s-a căsătorit cu Irina Colintineanu Ștefănescu, iar nunta a fost un eveniment care a adunat jumătate din elita Bucureștiului. Irina venea dintr-o familie cu o istorie la fel de densă, fiind urmașa polcovnicului Gheorghe Colintineanu, om de încredere al domnitorului Grigore Vodă Ghica, care i-a oferit chiar privilegiul de a-i purta numele. Prin căsătorie s-au întâlnit familii precum Procopie Dumitrescu, Hamangiu sau Nanu Mușcel.
Nu se știe exact când a fost ridicată casa de pe Traian 54, dar se știe că aici și-a trăit ultimii ani Ioan D. Staicovici, fost președinte al Înaltei Curți de Conturi. S-a stins în ianuarie 1947. Trei ani mai târziu, în 1950, imobilul a fost naționalizat. De atunci, traseul imobilului a fost croit spre degradare.
Ce a urmat e un scenariu repetat în tot Bucureștiul: ocupări ilegale, furturi de materiale, neglijență sistematică. De la casă au dispărut elemente de feronerie, un vitraliu colorat, tot ce putea fi smuls și vândut. Recent, un incendiu i-a luat și acoperișul. Clădirea nu are statut de monument, nu beneficiază de nicio formă de protecție. Este o clădire care așteaptă fie să fie salvată, fie să cadă.
Și totuși, chiar și acum, locul are ceva. Terenul e valoros, volumetria clădirii se mai citește, iar pentru zonă, prezența ei contează mai mult decât absența. Bucureștiul a pierdut deja sute de case ca aceasta. Fiecare dispariție face orașul mai sărac, nu doar vizual, ci și ca memorie. O restaurare inteligentă, o reconversie curajoasă ar putea reda străzii Traian nu doar o clădire, ci și o bucată din povestea ei.
Ieri, după 6 luni, am trecut din nou pe Bd. Mircea Vodă, cu speranța că poate lucrurile nu s-au schimbat atât de repede. Din păcate, am avut dreptate. Imobilul Art Deco despre care scriam nu mai există. A fost demolat complet, iar locul lui este …
Există uși care nu doar se deschid, ci îți spun o întreagă poveste. Bucureștiul neoromânesc la fiecare pas, unde piatra și lemnul devin poezie. 🏛️✨ Mai multe detalii despre aceste bijuterii arhitecturale se pot găsi în volumul foto-documentar „București Neoromânesc”(Editura Vremea, 2025).
La începutul secolului XX, Piața Romană devenea unul dintre cele mai prestigioase puncte rezidențiale ale Bucureștiului, locul unde elitele culturale își construiau nu doar case, ci și identitatea.
Ridicată în 1913 după planurile arhitectului Spiridon Cegăneanu, casa pictorului Gheorghe Petrașcu este parte dintr-un ansamblu familial mai amplu, fiecare dintre frați având propria locuință integrată într-un corp coerent. Imobilul, organizat pe mai multe niveluri, era gândit ca un spațiu de creație generos, iar interiorul păstra picturi murale realizate chiar de artist, transformând casa într-o extensie a operei sale. Fațada, de în stil neoromânesc cu elemente eclectice, combină registre și deschideri variate, cu ceramică smălțuită și detalii atent proporționate, reflectând gustul rafinat al epocii și statutul proprietarului.
La doar câțiva pași, în același rond, se afla și casa fratelui său (Nicolae Petrașcu), creând o mică geografie familială în jurul uneia dintre cele mai importante piețe ale orașului.
Sunt case care se dezvăluie imediat și case care aleg să rămână discrete, ascunse privirii grăbite. Acest imobil este unul dintre acele exemple frumos poziționate, retras suficient cât să nu se lase descoperit din prima, dar care răsplătește privirea atentă. Deși poartă urmele unei ușoare …